C
omplexele imbatranirii
Conştiinţa de sine este unul dintre darurile supreme, o comoară la fel de preţioasă ca viaţa însăși. Este ceea ce ne face umani. Ĩn același timp însă, are un preţ mare: rana mortalităţii. Existenţa noastră este veșnic umbrită de cunoașterea faptului că vom crește, vom înflori și apoi, inevitabil, vom descrește și vom muri. Din nefericire, trăim într-o lume în care vârstnicii nu sunt văzuți ca purtători fundamentali ai culturii. La locul de muncă ei pot fi considerați inutili sau blocând calea celor mai tineri. Prin urmare, oamenii care imbătrânesc sunt nevoiţi să trăiascã sub ameninţări tăcute, venite din mai multe direcţii.
Ĩn primul rând există o deteriorare a funcţiilor organismului: ţesutul celular nu se mai reînnoişte ca în tinereţe, astfel încat firul de păr se subţiază, pielea, muşchii şi încheieturile îşi pierd elasticitatea, circulaţia sangvinã nu mai funcţionează bine. Celulele creierului mor, iar memoria devine neclară. Deteriorarea fizică, cu slaba sa coordonare, cu gârbovirea, rigidizarea şi diminuarea corpului şi a creierului, înseamnă că, psihic, există o sărăcire în funcţionarea Eului şi a sentimentului de sine. Individul se simte mai mic şi mai neajutorat, astfel încât lumea exterioară devine mai mare şi mai puţin controlabilă. Evenimentele tind să fie trãite pasiv şi de aceea pot fi mai persecutorii şi mai ameninţătoare. Acest lucru se manifestă în teama de drumuri, trenuri, de zbor şi agitaţie. Ĩn al doilea rând, existã expectaţia socialã. Pentru mulţi oameni, bătrâneţea este de obicei marcată de pensionare. Multe persoane se bucură de şansa relaxării, dar pensionarea rămane totuşi o criză existenţială clară. Odată cu îmbătrânirea, devin tot mai răspândite “micile morţi” şi pot apărea stări acute şi cronice de dispoziţie anxioasă şi depresivă. Acest lucru se poate întampla în orice moment al vieţii, oricând există o pierdere a plăcerii. Dar acum, există mai puţine ocazii de speranţă pentru viitor. Ĩn al treilea rând, apare pierderea prietenilor şi a celor dragi. Bătrânii cheltuiesc mai multă energie psihică pentru a depăşi perioada de doliu după pierderea unei persoane dragi şi pentru a se adapta la noile condiţii. Agresivitatea şi răutatea, egoismul, comportamente des întâlnite acum, sunt simptome ale neputinţei.
Cu toate că un tratament adecvat ar putea să determine o încetinire a ritmului dezvoltării depresiei, bătrânii refuză în general atât tratamentul medicamentos, cât şi psihoterapia. Refuzul are două motive, teama de a nu fi consideraţi bolnavi psihic şi ancorarea într-un şablon care consideră depresia ca normalitate a vârstei.
Autor: DR PSY
Dan Ioanitescu – psiholog clinician specialist / psihoterapeut integrativ si sociolog
Contact: 0721.320.711
Raina Saguna – psihoterapeut integrativ si psiholog clinician
Contact: 0758.055.891